Newsflash

Rezultate căutare « radu campian »


Trombocitopenia trombotică post-vacccinarea împotriva SARS-CoV-2

de Dr. Radu GOLOGAN - apr. 16, 2021

Mecanismul acestei complicaţii constă în apariţia în serul pacienţilor care au primit heparină a anticorpilor anti-complex TF4-heparină, aceasta din urmă jucând rolul de haptenă sau de adjuvant imun.

Jumătăți de măsură

Capitolul al IV-lea, Asistenţa medicală dentară, al Contractului-cadru pentru anii 2021-2022 ridică o serie de întrebări din partea Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

La un an de pandemie

În aceste zile marcăm un an de pandemie de COVID-19. Un an în care întreaga lume și-a arătat vulnerabilităţile și capacitatea limitată de răspuns la provocări de nivel global.

Colectivizarea stomatologiei

Ideea de „colectivizare” în medicina dentară se pare că revine în actualitate. E ceva mai rafinată însă faţă de recentele încercări.

Self-service în stomatologie

Diagnosticarea afecţiunilor stomatologice presupune anamneză, examen obiectiv și examinări complementare, dintre care doar prima se poate face prin telemedicină. În aceste condiţii este esenţial ca pacienţii să înveţe cum să identifice anumite afecţiuni singuri, în faţa oglinzii.

Dr. Radu Zamfir: „Asistăm permanent la o schimbare de paradigmă”

- feb. 17, 2021

Inovația tehnică și digitalizarea vor putea permite obținerea unor tratamente mai țintite, cu rezultate mai bune pentru pacient, subliniază dr. Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale de Transplant.

Suntem mai bine pregătiți?

Prea puţine dintre problemele cu care se confruntă medicii stomatologi au putut fi soluţionate cu sprijinul autorităţilor în ultimul an.

Vaccinarea anti-COVID pe înţelesul tuturor

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - ian. 22, 2021

Personalităţi de marcă din 12 specialităţi medicale au adus lămuriri privind indicaţiile şi contraindicaţiile vaccinării împotriva COVID-19 într-o dezbatere dedicată publicului larg.

A trecut, dar mai avem

Când a început să se vorbească despre un vaccin, speranţa de a ne întoarce la viaţa de dinainte de pandemie a încolţit în sufletele noastre. Dar, când vaccinul a ieșit pe piaţă, au apărut temerile.

Terapii moderne pentru hemopatii maligne

de Dr. Radu GOLOGAN - ian. 22, 2021

Comunicări știinţifice, provocări aduse de terapii noi și de pandemia de COVID-19, experienţe împărtășite împreună de peste Ocean au însemnat o nouă ediţie, a patra, a Congresului Naţional al SRTM.

Transplantul medular haploidentic (2)

de Prof. dr. Alina TĂNASE - ian. 22, 2021

Aplicarea haplo-TCSGH-PTCy ușurează accesul pacienţilor la un donator, respectiv la un tratament eficient.

Transplantul medular haploidentic (1)

de Prof. dr. Alina TĂNASE - ian. 15, 2021

Această alternativă la „standardul de aur” în transplantul medular le ușurează pacienţilor accesul la un donator, respectiv la un tratament eficient.

Vaccinarea, de la vis la realitate

Includerea medicilor stomatologi în prima etapă de vaccinare ar fi întru totul justificată.

Leucemia acută promielocitară – așadar, se poate și mai bine!

de Dr. Radu GOLOGAN - dec. 19, 2020

Considerată cea mai gravă formă de leucemie acută mieloidă, leucemia promielocitară beneficiază de răspuns remarcabil la tratament.

Nu putem vorbi încă despre sfârșitul pandemiei

Viitorul în stomatologie nu poate fi imaginat excluzând particularităţile acestei perioade dificile. Pentru medicii stomatologi 2020 va rămâne în amintiri ca anul celor mai mari provocări.

Premiul Nobel pentru Chimie 2020 și editarea genomică în bolile hematologice

de Dr. Radu GOLOGAN - dec. 11, 2020

Pentru prima dată în istoria știinţei, premiul Nobel a fost acordat simultan pentru doi cercetători de sex feminin și atât de repede după ce a fost făcută descoperirea pe care o premiază.

Medicii în Marea Unire din 1918

Dincolo de activitatea pe care o presupune profesia lor, de-a lungul timpului, medicii s-au implicat și în momente-cheie din istoria României.

Igiena orală și protecţia împotriva COVID-19

Studii recente demonstrează existenţa unei legături între igiena orală deficitară și creșterea semnificativă a riscului de complicaţii și de diseminare prelungită a virusului SARS-CoV-2.

Muzică de sertar: byron lansează EP-ul „Long Story Short”

de Horia Ghibuțiu - nov. 13, 2020

Una dintre cele mai apreciate trupe autohtone, byron, lansează la jumătatea acestei luni un EP special – „Long Story Short”.

Gânduri în vremuri de pandemie

Actuala criză în care este împins sistemul sanitar de pandemia de COVID-19 contină să se adâncească.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe